Resurse umane

Componența nominală a Consiliului Profesoral
an școlar 2024 – 2025

Consiliul profesoral se întruneşte lunar sau de câte ori este nevoie, la propunerea directorului sau la solicitarea a minimum 1/3 din numărul personalului didactic de predare şi instruire practică.
Personalul didactic de conducere, de predare şi instruire practică are dreptul să participe la toate şedinţele consiliilor profesorale din unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea şi are obligaţia de a participa la şedinţele consiliului profesoral din unitatea de învăţământ unde declară, în scris, la începutul fiecărui an şcolar, că are norma de bază.
La şedinţele consiliului profesoral, directorul invită, în funcţie de tematica dezbătută, reprezentanţi desemnaţi ai părinţilor, ai consiliului elevilor, ai autorităţilor locale şi ai partenerilor sociali.
Consiliul profesoral se întruneşte la începutul şi la sfârşitul fiecărui semestru. De asemenea, acesta se întruneşte în următoarele situaţii: când directorul consideră necesar, la solicitarea a 2/3 din membrii Consiliului elevilor, a jumătate plus unu din membrii Consiliului reprezentativ /Asociaţiei părinţilor sau la solicitarea a 2/3 din membrii Consiliul de administraţie.

  Nume și prenume Titulatură și funcție Catedră
1 ▪ Puşcaşu Laura profesor - președinte director, profesor chimie-fizica
2 ▪ Andriuca Liliana profesor - membru clasa a III-a, Școala Unțeni
3 ▪ Budu Oana profesor - membru Grădinița Mânăstireni
4 ▪ Bercea Cristina profesor - membru Grădiniţa Burleşti
5 ▪ Adascaliti Alexandra profesor - membru Grădinița Unțeni
6 ▪ Arcire Otilia Carmen profesor - membru clasa a II a, Şcoala Unţeni
7 ▪ Axinte Loredana profesor - membru clasa I, Şcoala Unţeni
8 ▪ Ferariu Simina profesor - secretar clasa CP, Şcoala Unteni
9 ▪ Iuciuc Andreea invatator - membru clasa CP-I-IV, Şcoala Manastireni
10 ▪ Azamfirei Gabriela învățător - membru clasa  II-III, Şcoala Mânăstireni
11 ▪ Curcan Carmen Petronela profesor - membru limba franceză
12 ▪ Aramă Dan profesor - membru matematică
13 ▪ Chirica Geanina Florentina profesor - membru limba și literatura română
14 ▪ Mifloaca Mihai profesor - membru istorie
15 ▪ Danu Mihaela profesor - membru biologie  
16 ▪ Vasilica Larisa profesor - membru clasa a IV-a, Şcoala Unţeni
17 ▪ Bunduc Robert Marian profesor - membru educație fizică
18 ▪ Anechitei Daniel profesor - membru religie
19 ▪ Fecioru Bianca Roberta profesor - membru limba engleză/TIC
20 ▪ Arapasu Adelin profesor - membru educație fizică
21 ▪ Antoce Laura profesor - membru educație civică/consilier scolar
22. Muntianu Ionut profesor - membru   geografie

Consiliul profesoral are următoarele atribuţii:

  • analizează şi dezbate raportul de evaluare internă privind calitatea educaţiei şi raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din unitatea şcolară;
  • dezbate, avizează şi propune Consiliului de administraţie, spre aprobare, planul de dezvoltare a şcolii;
  • dezbate şi aprobă rapoartele de activitate, programele semestriale, planul anual de activitate precum şi eventuale completări sau modificări ale acestora;
  • alege cadrele didactice care fac parte din Consiliul de administraţie şi actualizează, dacă este cazul, componenţa acestuia;
  • aprobă componenţa nominală a comisiilor/catedrelor metodice din unitatea de învăţământ;
  • validează raportul privind situaţia şcolară semestrială şi anuală prezentată de fiecare învăţător/diriginte, precum şi situaţia şcolară după încheierea sesiunii de amânări, diferenţe şi corigenţe;
  • numeşte comisiile de cercetare a faptelor care constituie abateri disciplinare, săvârşite de personalul salariat al unităţii de învăţământ, conform legislaţiei în vigoare;
  • stabileşte sancţiuni disciplinare, pe baza raportului comisiei de cercetare, conform prevederilorlegale în vigoare, ale prezentului regulament şi ale regulamentului intern;
  • decide asupra tipului de sancţiune disciplinară aplicată elevilor care săvârşesc abateri;
  • decide asupra acordării recompenselor pentru elevi şi pentru personalul salariat al unităţii de învăţământ, conform reglementărilor în vigoare;
  • validează notele la purtare mai mici de 7, precum si calificativele la purtare mai mici de „bine”, pentru clasele I-IV;
  • validează oferta de discipline opţionale pentru anul şcolar în curs;
  • avizează proiectul planului de şcolarizare;
  • formulează aprecieri sintetice privind activitatea personalului de instruire practică şi de predare, care solicită acordarea salariului de merit, a gradaţiei de merit sau a altor distincţii şi premii, potrivit legii, pe baza raportului de autoevaluare a activităţii desfăşurate de acesta;
  • dezbate şi avizează regulamentul intern al unităţii de învăţământ, în şedinţă la care participă cel puţin 2/3 din personalul salariat al unităţii de învăţământ;
  • dezbate, la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a inspectoratului şcolar sau din proprie iniţiativă, proiecte de legi sau de acte normative, care reglementează activitatea instructiv-educativă şi transmite inspectoratului şcolar propuneri de modificare sau de completare;
  • dezbate probleme legate de conţinutul sau organizarea activităţii instructiv-educative din unitatea de învăţământ.

Personal didactic auxiliar și nedidactic

  • Personal didactic auxiliar:
  • secretar (0,75 normă)
  • bibliotecar (0,25 normă)
  • administrator financiar (0,5 normă)
  • Personal nedidactic:
  • 5 îngrijitori (3,5 norme)
  • 1 șofer microbuz școlar (1 normă)