Misiunea noastră
Școala Gimnazială nr. 1 oferă copiilor din comuna Unțeni, o educație de calitate prin centrarea învățării pe elev, într-un mediu incluziv, sigur, favorabil învățării, în parteneriat cu comunitatea locală, pentru a deveni cetăţeni europeni cu competenţe multiple, iubitori de cinste, adevăr şi muncă, păstrători ai valorilor tradiționale și pentru promovarea unei dezvoltări durabile, într-o societate în continuă schimbare.
Viziunea noastră
Pornind de la constatarea că omenirea se află într-o perioadă de schimbări radicale, considerăm că este momentul să ne adaptăm demersul instructiv-educativ astfel încât să oferim elevilor noștri o educație adecvată, care să le permită un start bun în viață, o adaptare rapidă și eficientă la o societate în continuă schimbare, o lărgire cat mai eficientă a orizontului cunoașterii, astfel încât viitorul să nu-i ia prin surprindere.
Valori şi principii
Profesionalismul, integritatea, cooperarea, respectul, responsabilitatea, autodisciplina și interdependența ghidează şi vor ghida întreaga activitate din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Unțeni, pentru a menţine un mediu educaţional profesionist, care să asigure elevilor săi dobândirea unei pregătiri generale bune, cunoştinţe aprofundate în domeniile legate de viitoarea carieră, competenţe necesare inserţiei sociale şi profesionale.
Cele mai recente noutăți
Repere istorice
16 martie 1865Prima şcoală din comuna Unţeni
S-a înfiinţat prima şcoală din comuna Unţeni, numită Şcoala comunală Mănăstireni, în satul Mănăstireni, având un singur învăţător, pe domnul Andrei Ionescu.13 martie 1876De la Mănăstireni, la Unțeni
Școala se mută la Unţeni, numindu-se Şcoala comunală Unţeni, funcţionând în case ţărăneşti. Primii învăţători ai şcolii au fost: Tigiliu Constantin, Ilincaru Petru, Baciu Dumitru, Mihalache Traian, Mihalache Alexandrina, Constantin Zuzu şi Maria Rehorciuc.9 mai 1911Școala nouă
Școala nouă de la Unțeni a fost înfiinţată în jurul datei de 9 mai 1911, funcționând și astăzi în localul propriu.